OraNoua.ro
Publicat în 26 iunie 2013, 20:07 / 546 elite & idei

Gruia Stoica (GFR): Nu este intenţia mea primordială de a da oameni afară; nu vrem să creăm probleme sociale

Gruia Stoica (GFR): Nu este intenţia mea primordială de a da oameni afară; nu vrem să creăm probleme sociale

CFR Marfă nu este o societate uşor de adus la un nivel de profitabilitate şi urmează să luăm nişte decizii destul de grele, a declarat, joi, la TVR, omul de afaceri Gruia Stoica, cel care controlează compania Grup Feroviar Român, declarată câştigătoarea competiţiei în privatizarea CFR Marfă.

„Acum există un moment de satisfacţie, dar în acelaşi timp combinat de teamă pentru că CFR Marfă nu este o societate uşoară de adus la un nivel de profitabilitate. Urmează să luăm nişte decizii destul de grele. (…) Cu siguranţă în anumite puncte este nevoie de restructurare, dar eu aş vrea să găsim soluţii împreună cu Ministerul Muncii şi cu sindicatele, să nu dăm oameni afară. Nu este intenţia mea primordială de a da oameni afară. Nu vrem să creăm probleme sociale. M-aş bucura ca împreună cu Ministerul Muncii să găsim soluţii, să creăm şi să le dăm de lucru altceva”, a spus Stoica.

CFR Marfă are 10.800 de angajaţi şi 9.000 în grupul Grampet, în total fiind aproape 20.000 de oameni.

„Există o supradimensionare de personal, dar nu atât cât se vehiculează. O primă măsură a luat-o MT, a demarat o procedură pentru 1.000 de salariaţi ai CFR Marfă, şi cred că mai este necesar încă un număr de 500 de angajaţi”, a explicat omul de afaceri.

Întrebat dacă nu vor exista probleme cu legislaţia antimonopol, în condiţiile în care CFR Marfă împreună cu GFR vor deţine o cotă de piaţă de 80%, acesta a precizat că nu ar trebui să ne raportăm doar la calea ferată, ci şi la coridoarele europene.

„CFR Marfă are o cotă de piaţă de 45%-46%, iar GFR de 34-35%, dar noi nu ne raportăm strict doar pe calea ferată. Pe auto se transportă acum 90 de milioane de tone, iar pe calea ferată doar 50 de milioane de tone. De asemenea, ar trebui să ne raportăm la coridoarele europene şi nu neapărat strict loco pe calea ferată. Au mai intrat şi alţi operatori pe piaţă (…) În timpul negocierilor s-a pus problema depourilor şi avem un timp pentru a vinde sau găsi o soluţie pentru ca să beneficieze toţi concurenţii de acele depouri. Sunt mulţi operatori feroviari mici, din restul cotei de 20%”, a explicat Stoica.

Compania Grup Feroviar Român a fost declarată joi câştigătoare a competiţiei pentru privatizarea CFR Marfă, după şapte ore de negocieri.

‘După şapte ore de negocieri pot să vă anunţ că a ieşit fumul alb. Astăzi putem declara un câştigător în competiţia de privatizare a CFR Marfă, Grup Feroviar Român’, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

Potrivit acestuia, preţul oferit de GFR este de circa 202 milioane de euro şi va fi achitat integral. Pe de altă parte, GFR îşi asumă investiţii de aproximativ 900 milioane de lei în CFR Marfă, a precizat Fenechiu.

Grup Feroviar Român este o societate cu capital social integral privat, care prestează servicii de transport feroviar de mărfuri şi servicii conexe transportului feroviar. GFR exploatează un parc de 8.000 de vagoane şi 260 de locomotive. În asociere cu CFR Marfă în societatea Rolling Stock, GFR a înregistrat, în 2012, un profit de 4,5 milioane euro. AGERPRES/(A – autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu)

Ultima ora:

ObservatorIonuț Stanimir: Fiti calmi si mergeti mai departe! Frica nu e o moneda

PoliticSorin Cucerai: Tocmai criza majoră prin care am trecut a transformat instituțiile în aliați ai reformei

EconomieKaroly Borbely: Hidroelectrica, cea mai mare companie din România, anunță investiții uriașe în 2025

ExternValentin Lazea: Greșelile Europei ideologice și soluțiile de corecție

SocialIonuț Stanimir: Fiti calmi si mergeti mai departe! Frica nu e o moneda

EvenimenteAlexandru Nazare, la BLACK SEA FORUM

EditorialRadu Puchiu: 𝗜̂𝗻𝘃𝗶𝗻𝗴𝗮̆𝘁𝗼𝗿𝗶𝗶

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitată, Bianca Ionescu-Ballo (sezonul 5, episodul 5)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe