Matei Bogdan
Publicat în 19 martie 2025, 17:52 / 106 elite & idei

Gruia Stoica: GRAMPET Group – De la viziune la expansiune

Gruia Stoica: GRAMPET Group – De la viziune la expansiune

„Succesul nu vine din a aștepta oportunități, ci din a le crea.” – Gruia Stoica, Președinte și Fondator GRAMPET Group

În 1999, a început o revoluție pe șine. Lua naștere o companie cu un plan îndrăzneț și o viziune care urma să-și pună o amprentă inconfundabilă asupra transportului feroviar din România și Europa. Compania a crescut și, condusă cu pasiune și curaj de Președintele Gruia Stoica, GRAMPET Group –  prima multinațională cu capital românesc, a devenit cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din Europa Centrală și de Sud-Est .

De la primele vagoane puse în mișcare, GRAMPET și-a construit drumul spre excelență pas cu pas. A redefinit industria feroviară și a devenit un jucător de referință pe scena logisticii europene.

Pionierat și expansiune strategică

În 2004, GRAMPET Group a făcut primul pas peste granițele României, înfiinţând Bulgarian Railway Company. Prin intermediul acesteia grupul își extindea operațunile în Bulgaria și își începea, totodată, ascensiunea pe piețele internaționale. Acesta a fost însă, doar începutul. În scurt timp, compania a devenit unul dintre cei mai importanți transportatori feroviari privați de mărfă la nivel național și international, încheind acorduri strategice de frontieră cu Turcia, Serbia, Slovenia, Slovacia, Croația, Macedonia de Nord și Grecia, pentru utilizarea vagoanelor operate de aceste state.

Un an mai târziu, în 2005, GRAMPET Group a intrat în Ungaria prin înfiinţarea Train Hungary, devenind lider în domeniul  transportului de infrastructură și piatră spartă. Trenurile GRAMPET au început să străbată continentul european, fiecare kilometru de cale ferată contribuind la povestea de succes a grupului.

În 2010, GRAMPET Group a adăugat în portofoliu două companii de expediție:  Eurorail Logistics Germany și Eurorail Logistics Moldova, pentru a oferi clienților săi soluții logistice flexibile și viabile, adaptate la nevoile acestora. De la Frankfurt la Chișinău, grupul a reușit să conecteze piețele din Europa Centrală cu cele din Est, demonstrând că inovația și viziunea strategică pot construi punți solide.

Extinderea a continuat în 2012 cu înfiinţarea GRAMPET Cargo Austria, iar în 2016 grupul a obținut licența de transport feroviar în Croația, un punct nodal pe culoarul X paneuropean. Această rețea de transport esențială, care traversează 7 țări, este o conexiune între economii, industrii și oportunități globale.

Au urmat apoi Serbia în anul 2018, Grecia în 2019 și Slovenia în 2021, iar începând cu anul 2024, GRAMPET opereazã și pe piața din Macedonia.

Dincolo de granițe: Conectarea Europei cu Asia

În 2022, GRAMPET Group a intrat în istoria transportului feroviar internațional printr-un proiect ambițios: primul tren pe Middle Corridor a parcurs ruta China – România – Ungaria, reunind șase țări într-un efort logistic de anvergură. Ultima secțiune a traseului, de la Constanța la Budapesta, a fost gestionată de operatorii GRAMPET, marcând un moment definitoriu în interconectivitatea dintre Asia și Europa.

Acest moment de referință nu a fost întâmplător. Încă din 2018, GRAMPET Group devenea prima companie europeană membră a Middle Corridor – Ruta de Transport Internațional Trans-Caspică (TITR). Văzând potențialul acestei rute, grupul și-a consolidat poziția printr-un parteneriat strategic cu NMSC Kazmortransflot LLP, operatorul naval de stat al Kazahstanului, stabilind o conexiune regulată între porturile Constanța și Batumi.

Această alianță a fost un pas înainte pentru GRAMPET Group și un semnal clar că România poate juca un rol-cheie în comerțul global. Prin această colaborare, grupul a demonstrat că ambiția și inovația pot rescrie hărțile logistice ale lumii.

Un arhitect al transportului feroviar modern

Astăzi, GRAMPET Group este un arhitect al unei rețele care conectează piețe, industrii și continente. Timp de peste două decenii și jumătate, a transformat România într-un nod strategic pe harta transportului feroviar european, redefinind standardele industriei și demonstrând că trenurile sunt coloana vertebrală a economiei globale.

Pe lângă expansiunea internațională accelerată, GRAMPET Group este și un pionier al inovației. În uzinele sale, trenurile prind viață prin construcție, modernizare și întreținere de material rulant, fiecare componentă fiind parte dintr-un sistem gândit să optimizeze eficiența, siguranța și sustenabilitatea transportului feroviar.

Cu fiecare kilometru de cale ferată străbătut, GRAMPET Group scrie istoria transportului feroviar modern. Și aceasta este doar începutul.

https://edition.pagesuite.com/html5/reader/production/default.aspx?pubname=&edid=e070bc1c-fded-49b6-8fd4-baa03caa394b&pnum=9

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe