Gruia Stoica in competiția privatizării transportului feroviar de marfă din Bulgaria
Şapte candidaţi şi-au manifestat interesul pentru privatizarea societăţii bulgare de stat de transport feroviar de marfă /BDZ Marfă/. Emil Karanikolov, directorul executiv al agenţiei de privatizare şi de monitorizare postprivatizare, a declarat miercuri că şase dintre companii au cumpărat deja documentele pentru licitaţia de privatizare, transmite BizLawyer.ro.
Printre candidaţi se numără Compania Feroviară Bulgară – un operator privat al căruia proprietarul este Grupul Feroviar Român (GFR). Ceilalţi cinci candidaţi sunt reprezentaţi de case de avocatură din Sofia şi nu este foarte clar cine se află în spatele lor.
Cel de al şaptelea candidat a cerut să fie extins termenul limită pentru depunerea documentelor, motivând că a fost împiedicat să pregătească la timp actele din cauza sărbătorilor de Crăciun. Potrivit unor surse, acest al şaptelea investitor sunt Căile Ferate de stat ale Federaţiei Ruse (RZD).
În noiembrie, a fost lansată a două procedură de privatizare a BDZ Marfă, după ce prima a eşuat din cauza lipsei de interes provocate cel mai probabil de criteriile prea exigente. Bulgaria speră că prin privatizarea a BDZ Marfă va putea să acopere o parte din datoriile operatorului feroviar de stat BDZ Călători, aflat în plină criză.
GFR face parte din Grampet Group, cel mai mare jucător privat din sectorul transportului feroviar din România şi cel mai important jucător în sectorul transportului feroviar din Europa Centală şi de Sud-Est, oferind servicii de transport şi logistică în nouă ţări europene.
Grampet Grup, condus de omul de afaceri Gruia Stoica (foto medalion), include 14 companii active în diverse segmente ale sectorului feroviar, care oferă mai multe tipuri de servicii integrate – transport, logistică, reparaţii, IT specializat pe segmentul feroviar. În acest moment, Grampet Grup derulează operaţiuni în şapte ţări – România, Bulgaria, Ungaria, Germania, Serbia, Ucraina şi Moldova.
Omul de afaceri Gruia Stoica are o avere estimata la 420-430 milioane euro.
Ultima ora:
ObservatorDaniel Dăianu: O analiză cantitativă a consecinţelor macroeconomice ale războiului din Ucraina asupra ţărilor din Europa Centrală şi de Est. PIB-ul României a fost în 2022 cu 1,6 puncte procentuale mai mic decât ar fi fost în lipsa conflictului, în timp ce preţurile au crescut cu aproape 1 punct procentual
PoliticMarius Ghincea: Au fost rușii? Cum explicăm concluziile diferite?
EconomieDaniel Dăianu: O analiză cantitativă a consecinţelor macroeconomice ale războiului din Ucraina asupra ţărilor din Europa Centrală şi de Est. PIB-ul României a fost în 2022 cu 1,6 puncte procentuale mai mic decât ar fi fost în lipsa conflictului, în timp ce preţurile au crescut cu aproape 1 punct procentual
ExternVictor Vevera a discutat cu ambasadorul Turkmenistanului în România despre intensificarea colaborării între cele două țări în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice și digitalizării
SocialMarian Staș: Educație și securitate națională. Somnul rațiunii „României Educate” naște monștrii „României neolegionare”
EvenimenteAlexandru Nazare: Together, we build bridges for a stronger, more united Europe!
EditorialClaudiu Butacu: Lecții care-ți schimbă viața
CulturaMarco Badea: Ar merita să mergem mai mult la teatru, să citim mai mult, să consumăm mai multă cinematografie în sala de cinema
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe