Iuliana Stan: Ce contează pe vreme rea și cum știi că ești în locul bun
Iuliana Stan este cofondator al Human Synergistics România și, practic, omul care a adus în România știința culturii de organizație. Dacă ar fi să definim scurt acest domeniu, cultura este acel set de comportamente, principii, reguli și credințe care fac și desfac performanța.
Acest episod explorează ce și cum fac echipele care reușesc să călărească valul schimbării. Spulberă câteva credințe comune, precum aceea că oamenii trebuie controlați, că banii sunt scop și obiectiv în sine sau că strategia este ingredientul minune. Nu este. Cei care trec cu bine prin incertitudine și greutăți au culturi interne constructive, bazate pe încredere.
Iuliana este autorul cărții ”Bun simț organizațional” și coordonatorul cărții ”Constructiv”, un volum colectiv care explică unele dintre cele mai importante concepte din business în cheia culturii.
**** Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații.
**** Note, un sumar al conversației, precum și cărțile și oamenii la care facem referire în podcast se găsesc pe andreearosca.ro/podcast. Pentru a primi noi episoade, vă puteți abona la newsletter pe andreearosca.ro. Dacă ascultați acest podcast, vă rog lăsați un review în Apple Podcasts. Durează câteva secunde și ne ajută să îmbunătățim temele și calitatea și să intervievăm noi oameni interesanți.
Ultima ora:
ObservatorKlaus Iohannis: La Paris a fost scrisă o nouă pagină de istorie pentru sportul românesc. Onorăm astăzi, în numele statului român, reuşitele remarcabile obţinute de sportivi, contribuţia antrenorilor şi implicarea asiduă a celor de la Misiunea Olimpică
PoliticKlaus Iohannis: La Paris a fost scrisă o nouă pagină de istorie pentru sportul românesc. Onorăm astăzi, în numele statului român, reuşitele remarcabile obţinute de sportivi, contribuţia antrenorilor şi implicarea asiduă a celor de la Misiunea Olimpică
EconomieRamona Jurubiță: Consiliul Investitorilor Străini cu privire la Ordonanța de Urgență care introduce o nouă amnistie fiscală
ExternLuca Niculescu: In această primăvară, România a trecut prin cinci examene finale in fața unor comitete OCDE, le-am trecut cu bine
SocialLigia Deca: Măsurile de prevenţie a violenţei şi a consumului de substanţe interzise, priorităţi în noul an școlar
EvenimenteAndreea Negru: Am avut plăcerea de a participa la Forumul Pieței de Capital
EditorialAlexandru Grumaz: Nevoia unei strategii a victoriei în Ucraina!
CulturaCristina Popescu: Municipiul Cluj-Napoca, 1900 de ani de atestare documentară
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe