Club România/ joi, 27 octombrie.

Perspectiva din care vă vorbesc este cea a României organizaționale. Competența mea este cultura de organizație, adică mentalitatea oamenilor la locul lor de muncă. Cea mai la îndemână definiție pentru cultura de organizație este răspunsul la întrebarea În ce măsură mentalitatea oamenilor susține sau îngreunează atingerea obiectivelor și a direcției strategice ale unei organizații.

Perspectiva din care vorbesc este argumentată de o cercetare națională pe care am realizat-o în perioada Octombrie 2021-Aprilie 2022, cu datele analizate și prezentate public în urmă cu două săptămâni. Au fost implicați aproape 3000 de respondenți din 130 de organizații.

Această cercetare națională are o dublă relevanță: nu doar că radiografiază mentalitățile României Organizaționale prin raportare la o referință globală, dar și comparăm schimbările de mentalitate față de România anului 2009, anul precedentei cercetări naționale în baza aceleiași metodologii.

Am 3 mesaje evidente, susținute de date:

1. Omul este în centrul ecuației. Într-o lume tot mai globalizată și din ce în ce mai digitalizată, cu fobii despre ce poate face inteligența artificială, devine din ce în ce mai vizibil omul, valoarea umană. În mod paradoxal, tehnologia nu scoate omul din ecuație, deși va elimina unele îndeletniciri ale omului, ci va accentua nevoia de om și de calități ale acestuia în raport cu tehnologia. Mai mult decât oricând, societatea se uită la oameni (nu spun că ar trebui să, ci că așa se întâmplă deja).

• România organizațională este un reper și un exportator global de bune practici.

România organizațională  pe care o cunosc (antreprenorii și corporațiile) și cu care interacționez de 18 ani este una care se adaptează provocărilor și cerințelor actuale, oricare ar fi acestea, cu o viteză mult mai mare decât viteza de evoluție globală. Dintr-o țară în care, în urmă cu 15 ani erai considerat prost dacă nu plecai primul de la semafor sau dacă nu aveai ultimul cuvânt sau dreptate într-o discuție, dintr-o țară în care se așteptau direcții de la head quarter-ul din străinătate, ne-am transformat, organizație cu organizație, într-o Românie care propune bune practici la nivel global, într-o Românie care nu mai este doar o țară exotică cu ambiții, ci un exportator de competență pe plan global (nu doar în domeniul tehnologiei ci și în management).

• România organizațională este occidentală (nu latină, nu balcanică). Aspirațiile românilor sunt unele perfect aliniate cu aspirațiile angajaților din țările occidentale. Dacă până acum ni se părea că semănăm mai mult cu țările occidentale, dar nu exista niciun studiu care să confirme acest lucru, ci era doar nice-to, și doar ne miram că nu semănăm cu vreo cultură apropiată (balcanică, latină), vă confirm cu certitudine că România organizațională este occidentală atât la nivel de aspirații cât și la nivel de practici de management.

România Organizațională este mai globală decât Occidentul Organizațional.

Este vorba despre românii din organizațiile private (corporații și antreprenoriale), cercetările noastre din România fiind realizate exact pe baza acelorași metodologii Human Synergistics care sunt practicate în lumea occidentală de peste 50 de ani. Nu este vorba despre vreun sondaj de opinie, ci despre cercetare cu metodologie sociologică la bază.

Mai am un mesaj suplimentar: Pe lângă această bulă reprezentată de organizațiile private, se creează o nouă bulă și în sfera instituțiilor publice, adică a instituțiilor publice ca angajator, existând din ce în ce mai mult interes pentru consolidarea culturii de organizație la nivelul instituțiilor fundamentale ale statului. Dacă mediul privat a ajuns aici în 15-20 de ani, drumul pentru instituțiile publice va fi mai scurt pentru că este deja cunoscut. Probabil în 6-8 ani, vom fi occidentali deja și la nivelul instituțiilor publice. Vă mulțumesc.