Cristi Danileţ: Spațiile și terenurile de sport exterioare ale școlilor de stat vor putea fi folosite după orele de program
Spațiile și terenurile de sport exterioare ale școlilor de stat vor putea fi folosite după orele de program, în zilele libere și în timpul vacanțelor școlare de către minori și cei ce urmează cursurile de liceu sau de școală postliceală.
Prevederea apare în Legea 8/2023 care se va aplica din aprilie...
Cristi Danileț: 𝘼𝙢 𝙘𝙖𝙨𝙩𝙞𝙜𝙖𝙩 𝙥𝙧𝙤𝙘𝙚𝙨𝙪𝙡 𝙘𝙪 𝘾𝙎𝙈. 𝙋𝙧𝙞𝙢𝙪𝙡, 𝙙𝙞𝙣 𝙘𝙚𝙡𝙚 𝙩𝙧𝙚𝙞
Pe data de 13 dec 2021 eram sancționat de CSM la modul cel mai drastic: pentru două filmulețe ce țin de viață privată postate pe TikTok am fost sancționat cu EXCLUDEREA. Din cele 6 sancțiuni aplicabile unui magistrat, mi s-a dat cea mai aspră. Deși soluția nu era definitivă, am fost imediat suspendat din funcție: adică mi s-au luat dosarele penale (astfel că judecata a fost...
Cristi Danileţ a adus contribuția la realizarea celui mai de succes proiect al anului 2022 – Educație pentru viață
Gala Voluntarilor din județul Constanța ne-a oferit ocazia să ne exprimăm mulțumirile pentru cei care și-au adus contribuția la realizarea celui mai de succes proiect al anului 2022: Educație pentru viață – educație juridică cu judecătorul Cristi...
Cristi Danileț: 𝗭𝗶𝘂𝗮 𝗜𝗻𝘁𝗲𝗿𝗻𝗮𝘁𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗘𝗹𝗶𝗺𝗶𝗻𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝗩𝗶𝗼𝗹𝗲𝗻𝘁𝗲𝗶 𝗶𝗺𝗽𝗼𝘁𝗿𝗶𝘃𝗮 𝗙𝗲𝗺𝗲𝗶𝗹𝗼𝗿
𝗭𝗶𝘂𝗮 𝗜𝗻𝘁𝗲𝗿𝗻𝗮𝘁𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗘𝗹𝗶𝗺𝗶𝗻𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝗩𝗶𝗼𝗹𝗲𝗻𝘁𝗲𝗶 𝗶𝗺𝗽𝗼𝘁𝗿𝗶𝘃𝗮 𝗙𝗲𝗺𝗲𝗶𝗹𝗼𝗿 a fost stabilită în 1999 de ONU cu scopul de a preveni și elimina violența împotriva femeilor și fetelor din întreaga lume.
În România, prevenirea și...
Cristi Danileț: 𝐀𝐳𝐢 𝐬-𝐚 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐬 𝐫𝐢𝐝𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐌𝐂𝐕
MCV a însemnat monitorizarea europeană a justiției și anticorupției din țara noastră, postaderare. Inițial s-a constituit pentru 3 ani, apoi s-a prelungit pe încă 3 ani când nu ne îndeplinisem angajamentele, apoi s-a prelungit până când vom fi îndeplinit toate criteriile fixate la momentul aderării la UE și recomandările ulterioare.
Dacă se ridică MCV înseamnă...
Cristi Danileț: 15 nov – Revolta Anticomunistă Brașov
Ziua de 15 noiembrie a fost declarată prin Legea nr. 215/2021 drept „Ziua Revoltei Anticomuniste de la Brașov din 1987”.
În anii `80 în magazine nu era mâncare, produsele de bază se cumpărau în cantități limitate (pe bază de cartelă), nu era căldură, apa caldă era doar două ore pe zi, lumina se întrerupea cel puțin câte o oră, în fiecare seară. Benzina se...
Cristi Danileț: J`accuse – toți suntem vinovați de bullying-ul și violența din școli!
de Cristi Danileț
Ziua Anti-bullying: Prima zi de joi din luna noiembrie a fiecărui an a fost proclamată de către UNESCO, în 2019, drept „Ziua Internațională împotriva Violenței și Bullying-ului la Școală, inclusiv Cyberbullying” (International Day against Violence and Bullying at School including Cyberbullying). Se recunoaşte astfel că violența școlară, sub toate...
Cristi Danileţ: Despre regulile de circulație, regulile din familie, regulile din mediul online, regulile de la școală, bullying
Am am avut o întâlnire de #educatiejuridica pe calea undelor. Au participat elevii din clasa a VI-a de la Şcoala Gimnazială ”Mihai Eminescu” din Pitești. Întâlnirea a fost solicitată de prof. Ayda Oana.
Am discutat despre regulile de circulație, regulile din familie, regulile din mediul online, regulile de la școală, bullying. După ce au recunoscut că și-au făcut conturi...
Cristi Danileț: De Ziua Independenței Republicii Moldova, ICDE a lansat platforma FERM – Forumul Experților România-Republica Moldova
27 august, Ziua Independenței Republicii Moldova.
Acum 31 de ani s-a rupt de URSS și a devenit o țară autonomă. La mulți ani, moldovenilor! La mulți ani, Republica Moldova!
Întrucât recent Rep.Moldova a început negocierile de aderare la Uniunea Europeană, organizația din care fac parte, ICDE-România Europeană, a luat decizia de a angrena experți din cele două țări pentru...
Cristi Danileț: Tabără de #educatiejuridica
Ești adolescent sau ai un copil adolescent?
Ai vrea să participi într-o tabără de #educatiejuridica? Organizăm și în acest an una! Cazare și masă oferite gratuit de asociația VeDem Just – Voci pentru Democraţie şi Justiţie, prin partenerii săi.
Fii pe fază, să prinzi startul pentru înscriere!
În...
Ultima ora:
ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
