Radu Magdin: Stabilitate în instabilitate
de Radu Magdin
Într-o lume din ce în ce mai volatilă, care pare mai tot timpul că ia România pe nepregătite, ne confruntăm cu o întrebare esențială: cum putem asigura stabilitatea în mijlocul unei instabilității aparent generale? Cum îi putem motiva pe oameni să-și facă planuri, când chiar lucrurile de bază pe care le știam nu pare a mai trece testului timpului? Această...
Radu Magdin, despre aspirațiile de Ziua Națională: Noi ar trebui, încet și sigur, să recreștem încrederea în instituțiile noastre
Invitat la emisiunea Gândul Exclusiv cu ocazia celebrării a 105 ani de la Marea Unire din 1918, analistul de politică externă Radu Magdin consideră că societatea românească s-a maturizat într-un sens pozitiv, al patriotismului nu al naționalismului, spune acesta. Totuși, țara noastră are în continuare nevoie să își recapete încrederea cetățenilor în instituțiile statului,...
Radu Magdin: Ne îndreptăm spre niște alegeri prezidențiale la care lucrurile vor fi mult mai pragmatice decât pare. Mai contează președintele?
Ai avut un președinte jucător în Băsescu, care și-a lărgit costumul și l-a umplut de mușchi și după aceea ai avut un președinte care pur și simplu se mai îmbrăca din când în când cu respectivul costum, fără să-i dea o o alură sportivă, politic vorbind.
Analistul politic Radu Magdin e de părere că alegerile prezidențiale de anul viitor ar putea fi lipsite de...
Radu Magdin: Turneul african al președintelui Iohannism- Pare turism, dar nu e
Președintele Klaus Iohannis se află într-un turneu în Africa, unde vizitează Kenya, Tanzania, Capul Verde şi Senegal. Este un turneu ce se intinde pe o perioada de zece zile, până pe 23 noiembrie. Turneul din Africa este cel de-al treilea pe care șeful statului îl face în acest an, după cele din Asia (martie) și America de Sud (aprilie). În cadrul turneului, Klaus...
Radu Magdin: Multumesc tuturor media care m-au invitat in platou sau citat in toamna asta. Sunt recunoscator!
Multumesc mult, Kanal D, Euronews si Adevarul pentru articolele recente, links in continuare. Multumesc tuturor media care m-au invitat in platou sau citat in toamna asta. Sunt recunoscator! Am fost foarte prezent, platind insa un pret ca energie personala. De saptamana viitoare, ca sa protejez aceasta energie si avand in vedere calendarul intens extern voi fi prezent mai rar, prin telefon, si...
Radu Magdin: The Perils Of Populism
by Radu Magdin
IN both of the previous Global Trends reports, Paradoxes of Progress and A More Contested World, the National Intelligence Council highlights front-and-centre that perhaps one of the greatest threats to Western countries doesn’t actually come from terrorism or, to the extent to which it may be seen as an independent variable, even a shifting balance of power between great...
Radu Magdin, despre poziţionarea diferită a liderilor români
Radem, glumim dar revenim pe baricade pentru o zi cel putin. Azi la 11 Euronews la 12 Digi24 si la 19 Prima. Multumesc pt articol Schengen, Adevarul! Mai e A3 vineri la 10. In rest, redecolam global 10+noiembrie cu extindere in mai multe regiuni.
Articolul,...
Radu Magdin: Let’s talk framing and reframing 2024
Enmarcar y encuadrar: dar forma a las percepciones y opiniones de los votantes
Let’s talk framing and reframing 2024 – Gracias El Economista por publicar mi último OpEd sobre un tema de actualidad, importante especialmente en la batalla entre la politica dominante, mainstream, y la política populista: Enmarcar y encuadrar: dar forma a las percepciones y opiniones de los...
Radu Magdin: Bună dimineața, 2024! Atenție la războaiele culturale
Articol de Radu Magdin, analist global
Războaiele culturale sunt mai aproape decât credem. Tendința firească este să privim către SUA, către dezbaterile foarte polarizante despre avort (și feminism în general), drepturile minorităților sexuale, rasism (inclusiv în felul în care acționează poliția) și colonialism. Polonia ne-a demonstrat în ultimii ani, dar și în alegerile...
Ionuț Vulpescu, in dialog cu Radu Magdin la Avangarda
Crede că, în mod paradoxal, România acum își trăiește anii ei de glorie. Simte că mai multe exemple ar energiza o națiune letargică și nemulțumită de ea însăși. Dacă ar avea un sfat pentru clasa politică, ar fi acela de a comunica cu grijă: hipercomunicarea înseamnă hiperexpunere. Radu Magdin vine la microfonul Avangardei să ne explice de ce ar trebui ca demnitarii în...
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
