Teodor Baconschi: Teme deschise. Europa unită – de unde a pornit, unde a ajuns și încotro se îndreaptă?
An de an, ziua de 9 mai readuce în discuție procesul construcției europene început acum peste 70 de ani și aflat în continuă metamorfoză. Cu cît complexul instituțional al UE se dezvoltă, cetățenii ei au datoria să înțeleagă cît mai bine trecutul și prezentul marii lor familii politice.
Audio,...
Remus Pricopie: Ziua Europei este, în primul rând, ziua tinerilor – fără graniţe, fără bariere, fără ură
de Remus Pricopie
Graniţa a fost şi rămâne o barieră, o limită fizică, culturală, socială sau economică. Un zid peste care, eventual, poţi trece, dar numai în anumite condiţii, pe care, evident, nu toţi le pot îndeplini.
Am trăit presiunea „graniţei”, la sfârşitul anilor ʼ80, ca elev de liceu, iar apoi, la începutul deceniului următor, ca student. Atunci,...
Teodor Baconschi: Două căi, o singură alegere
de Teodor Baconschi
Statul comunist din România (1947-1989) a privit religia ca pe o rămășiță a trecutului retrograd. A supus cultele unei legislații stricte, care-i asigura controlul absolut, le-a marginalizat social, reducîndu-le la dimensiunea lor liturgică, așa cum le-a infiltrat cu agenți ai Securității și delatori sub contract, ocupîndu-se cu detenția politică și...
Teodor Baconschi: Libertatea religioasă și dreptul la cultură. O (falsă) competiție
Cum ar trebui să încadrăm, în plan juridic, dar și în plan etic, libertatea religioasă și dreptul la cultură? În regiunile cu o rată de contaminare importantă sînt închise teatrele, sălile de concerte, muzeele. Bisericile au rămas deschise. Pare ori că e mai puțin periculos să mergi la biserică decît la teatru; ori că bisericile sînt mai esențiale decît teatrele. O...
Teodor Baconschi: Noul Testament american
de Teodor Baconschi
Chiar pentru românul bine educat, cultura religioasă (în dimensiunea ei istorică și teologică) se reduce îndeobște la tensiunea dintre Ierusalim, Roma și Noua Romă, incluzînd, mai aproape de noi, avatarurile slave ale moștenirii bizantine. Nu cunoaștem – dacă nu sîntem anume specializați – istoria detaliată a Reformei protestante. Sau o cunoaștem...
Teodor Baconschi: „Ne plângem de invazia tonților agramați, fără să vedem că aceste rezultate hidoase reflectă lacunele primilor 12 ani de școlarizare”
Ce rol mai au logica, latina și religia în educația elevilor? În contextul rediscutării arhitecturii curriculare pentru liceele din România revine pe agenda publică tema „umanioarelor”, discipline despre care teologul, diplomatul și scriitorul Teodor Baconschi spune că sunt temelia formării unui om. În volumul „Averea bunei educații”, fostul ministru de externe vorbește...
Teodor Baconschi: Fiecare are propria lui reprezentare despre Dumnezeu
În orice comunitate confesională apare un ”cadru” de apropiere, împreună-mărturisire, împărtășire, fraternitate, sincronizare ritualică.Azi știm suficiente despre homo sapiens ca să înțelegem că relația lui personală cu divinitatea e la fel de singulară și irepetabilă precum irisul sau amprentele digitale.Fiecare are propria lui reprezentare despre Dumnezeu și trăiește...
Teodor Baconschi: Pandemia covid-19 a fost doar lebăda neagră. Ne-a pus față în față cu un amestec de neputințe care fierb
Normal că suntem influențați de evoluțiile internaționale: criza financiară generată de produsele toxice ale băncilor americane (2008-2010), eșecul ”Primăverii arabe” (care a dovedit iarăși non-universalitatea ”valorilor occidentale”), revizionismul Rusiei în Crimeea și Donbas, criza refugiaților din Siria, ascensiunea Chinei sau războiul cultural care slăbește...
Teodor Baconschi: Dialogul surzilor. Cum a ajuns România să fie împărțită între caricaturile neo-legionarilor cu opinci și ale hipsterilor corporatiști cu pălăriuță
Partidele postcomuniste în România au monopolizat câte o direcție doctrinară numai de formă. În realitate, ele funcționează populist, gata să culeagă orice vot, prin promisiuni demagogice, patriotism sau europenism de paradă și reflexele etatiste preluate din regimul anterior, scrie Teodor Baconschi în comentariul său săptămânal publicat în Libertatea.Citeşte întreaga...
Teodor Baconschi: București – o pasăre Phoenix în Bărăgan. Despre progresele orașului din ultimii 30 de ani și de ce vrem totuși să fugim în fiecare weekend din el
de Teodor Baconschi
Oraș mai vechi decât Los Angeles, dar mult mai tânăr decât oricare capitală europeană occidentală, Bucureștiul a devenit principalul pol de dezvoltare al țării, cu o dinamică de creștere haotică și totuși încurajatoare, de la mahalalele de la începuturi la suprapunerea de arhitectură clasică cu cea comunistă și zonele sale futuriste de acum, scrie...
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
