Cristian David în audienţă la Sfântul Scaun de la Vatican, unde va fi primit de Papa Francisc
Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, va participa astazi, 1 mai 2013, împreună cu delegaţia românilor din Italia, condusă de preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia, Eugen Terteleac, la o Audienţă la Sfântul Scaun de la Vatican, unde va fi primit de Papa Francisc.
Întrevederea are loc în urma solicitării transmise Sfântului Părinte Francisc de...
Bogdan Aurescu a prezentat experienţa participării ţării noastre la construcţia arhitecturii aliate de apărare împotriva rachetelor balistice
Secretarul de stat pentru afaceri strategice, Bogdan Aurescu, a avut marţi, la Bucureşti, o întrevedere cu un oficial din Guvernul indian, Vijay Kumar Saraswat, cei doi exprimându-şi interesul faţă de aprofundarea relaţiilor la nivelul dialogului politic, precum şi în domeniile economic, comercial, inclusiv al transporturilor şi al securităţii energetice, sub egida Parteneriatului...
Bogdan Aurescu s-a întâlnit cu Eric Stewart, preşedintele executiv al Consiliului de Afaceri Româno-American,
Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu l-a primit, la 6 martie 2013, pe Eric Stewart, preşedintele executiv al Consiliului de Afaceri Româno-American (AMRO).
Oficialul român a evidenţiat eforturile continue depuse de Guvernul român pentru consolidarea şi extinderea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, între acestea un loc semnificativ ocupându-l...
Ovidiu Nahoi: Un pic de ipocrizie româno-europeană
Vizita premierului Ponta la Paris a marcat începutul unui dezgheţ european, pentru un guvern pus pe coji de nucă de partenerii săi, după evenimentele politice din vară. Iar aceasta este o veste bună. Izolarea şi pedepsirea nu-i folosesc României, nici chiar României care nu a votat USL.
Dar dincolo de vestea bună, este de remarcat valsul lent al ipocriziei, în care s-au prins...
Cristian David – întrevedere cu ambasadorul Republicii Serbia, Zoran Popovici
Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a avut astăzi, 1 martie 2013, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Serbia la Bucureşti, Zoran Popovici.
Întrevederea a avut ca obiectiv prezentarea portofoliului de ministrul delegat, precum şi sublinierea direcțiilor sale de acțiune.
Ministrul Cristian David a reliefat rolul de coordonare pe care îl are în legătură...
Antonia Colibășanu: The Fate of the European Model?
I have always found it strange when others say Europeans are pessimistic about their own fate and that, from outside, Europe is seen in a much better position, especially when discussing the current economic crisis. This is due to my personal experience so far. I have to admit that when I talk about the problems of the European Union, I have often met resistance from Europeans. They assure me...
Cristian Unteanu: Schengen, coşmarul nostru, dilema lor
Pentru noi e un coşmar care tinde să se acutizeze pe măsură ce jocurile politice interne vin să alimenteze o situaţie care, pîna la urmă, este profund nedreaptă şi chiar jignitoare pentru statutul pe care ni l-am asumat şi pentru care am plătit cu atîtea eforturi, cea de ţară membră în comunitatea europeană.
Dar, dincolo de toate acestea, în fundal, coşmarul nostru este...
Corina Cretu: ‘Pozitia ferma a Comisiei Europene este esentiala in eliminarea discriminarii romanilor la angajarea in UE’
Europarlamentarul Corina Cretu, Vicepresedintele Grupului Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European, saluta determinarea comisarului european pentru Munca si Probleme Sociale, Laszlo Andor, de a actiona pentru eliminarea restrictiilor la angajarea romanilor si bulgarilor pe piata europeana a muncii. ‘Pozitia ferma a Comisiei Europene este esentiala in aceasta perioada in care...
Corina Creţu: Preşedintele Barroso asigură că nu va permite încălcarea drepturilor românilor de către Marea Britanie
Europarlamentarul Corina Creţu, vicepreşedinte al Grupului Socialist din Parlamentul European, a primit răspunsul preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, la scrisoarea deschisă adresată în legătură cu riscul nerespectării drepturilor cetăţenilor români şi bulgari la liberă circulaţie şi angajare în Marea Britanie. ‘Restricţiile privind accesul pe piaţa...
Bogdan Aurescu: Consultări cu Vladimir Titov, adjunct al ministrului afacerilor externe al Federaţiei Ruse
Comunicat de presă Consultări ale secretarului de stat Bogdan Aurescu cu Vladimir Titov, adjunct al ministrului afacerilor externe al Federaţiei Ruse
Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a avut astăzi, 19 februarie 2013, la Bucureşti, consultări cu Vladimir Titov, adjunct al ministrului afacerilor externe al Federaţiei Ruse.
În deschiderea rundei, adjunctul...
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
