Anca Dragu: Moldova, parte integrantă a Europei financiare și exemplu de transformare regională – copilul minune al Europei
La Washington, am participat la forumul „Stabilitate, securitate și prosperitate în Europa de Sud-Est”, organizat de Hudson Institute — un eveniment care a reunit lideri din regiune pentru a discuta viitorul economic și politic al Europei.
Am vorbit despre transformarea profundă a Republicii Moldova, un stat care inspiră prin curaj, maturitate democratică și angajament față...
Luca Niculescu, la întâlnirea board-ului Centrului Regional al OCDE, a evidențiat implicarea României – de la sprijinul acordat R. Moldova și Ucrainei, până la proiectele dedicate Balcanilor de Vest
Luca Niculescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și responsabil pentru procesul de aderare a României la OCDE, a participat vineri la reuniunea Consiliului Consultativ al Centrului OCDE de la Istanbul. La întâlnire au participat înalți oficiali din cadrul Guvernului Republicii Turcia și al Secretariatului OCDE, reprezentanți ai unor state membre și candidate...
Victor Negrescu: Am iniţiat o scrisoare către preşedintele CE prin care solicităm deschiderea imediată a negocierilor de aderare pe capitole cu R. Moldova
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunţă că a iniţiat, cu sprijinul a 55 de eurodeputaţi din 19 ţări, o scrisoare către preşedintele Consiliului European, António Costa, prin care solicită deschiderea imediată a negocierilor de aderare pe capitole cu Republica Moldova.
”Am iniţiat, cu sprijinul a 55 de eurodeputaţi din 19 ţări europene care reprezintă principalele...
Natalia Ermicioi: O basarabeancă preşedinte la Business Ladies Club
Plină de energie și activități în perioada liceului, Natalia Ermicioi a reușit să se evidențieze printre studenții de la Cluj. A creat Business Ladies Club care se bucură de un succes enorm la Cluj și a călătorit prin 9 țări ale lumii în mai mult de 20 de orașe. Toate astea în doar 6 luni! Dar povestea ei într-un interviu acordat publicaţiei moldova.org.
Ce studii urmezi acum?...
Emirul statului Quatar vrea să viziteze Chişinăul
Emirul Statului Qatar, Şeihul Hamad bin Khalifa Al Thani ar putea să viziteze Republica Moldova. Oficialul a acceptat invitaţia lansată de Prim-ministrul Vlad Filat, aflat în aceste zile în oraşul Doha.
Prim-ministrul a mulțumit părţii din cadrul Peninsulei Arabiei pentru găzduirea delegației moldovenești. La rândul său, Emirul a salutat semnarea între cele două țări a mai...
Iurie Leancă: Toate ţările membre OSCE sunt de partea Republicii Moldova
O soluţie viabilă pentru conflictul transnistrean trebuie să se bazeze pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Moldovei, cu identificarea unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană, a afirmat vicepremierul Iurie Leancă, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, la cea de-a XIX-a Reuniune a Consiliului de Miniştri al OSCE de la Dublin....
Eugen Carpov: Conflictul transnistrean trebuie reglementat potrivit suzeranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova
Vicepremierul pentru reintegrare Eugen Carpov a acordat un interviu publicaţiei Radio Europa Libere cu privire la problema Transnistriei şi a integritatea teritorială a Republicii Moldova.
Europa Liberă: Domnule viepremier, înţeleg că, pentru prima oară, în ultimii 10 ani, statele membre OSCE au căzut de acord asupra unei declaraţii comune care se referă la conflictul transnistrean. A...
Igor Munteanu: Ridicarea de către SUA a restricţiilor comerciale cu Republica Moldova, nu este un dar, este un drept pe care îl meritam
Ambasadorul Moldovei la Washington, Igor Munteanu, arată că Moldova salută cu entuziasm decizia Senatului şi ridicarea prevederilor amendamentului Jackson-Vanik. Aceasta decizie, se arată în declaraţia ambasadei Moldovei in Statele Unite, va ajuta Moldova, va contribui la relaţii economice şi politice mai strînse între Statele Unite şi Moldova şi este un semn clar al sprijinului...
Jennifer Brush: Transnistria este binevenită în Europa ca parte integrată a Republicii Moldova
Jennifer Brush, şeful misiunii OSCE de la Chişinău a dat un interviu publicaţiei online Radio Europa Liberă despre integrarea Republicii Moldova în Europa şi a Transnistriei.
Europa Libera: Uniunea Europeană este dispusă să semneze Acordul de Asociere cu R. Moldova în 2013 si să fie finalizate negocierile privind crearea Zonei de comerţ liber. Nu este exclus ca planul de acţiuni...
Mihail Şleahtiţchi, ministrul Educaţiei: Republica Moldova va primi 40 de milioane de dolari SUA pentru reabilitarea şcolilor
Mihail Şleahtiţchi, a anunţat recent că a încheiat negocierile cu privire la Acordul de finanţare cu Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare, în valoare de 40 de milioane de dolari SUA.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, cea mai mare parte a resurselor va fi investită în reabilitarea infrastructurii a 94 de şcoli de circumscripţie şi în dotarea lor cu...
Mihail Burla, îngrijorat de negocierile dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană cu privire la zona liberă de comerţ
Aşa zisul preşedinte al Sovietului Suprem de la Tiraspol, Mihail Burla, se arată îngrijorat de evoluţia negocierilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană privind zona liberă de comerţ.
Îngrijorările au fost prezentate de acesta în cadrul unei întâlniri cu Ambasadorul Germaniei la Chişinău, Matthias Meyer. Burla a menţionat, citat de agenţia Novâi Reghion, că avansarea...
Valeriu Lazăr: În domeniul calităţii, Republica Moldova are nevoie de o revoluţie
În domeniul calităţii, Moldova are nevoie de o revoluţie, căci standardele europene trebuie nu doar adoptate, ci şi aplicate. Declaraţia aparţine ministrului Economiei Valeriu Lazăr şi a fost lansată în cadrul unei întrevederi cu viceministrul polonez al Economiei, Ilona Antiniszyn Klik, ce a avut loc ieri, 3 decembrie 2012.
„Moldova are nevoie de susţinere, dar nimeni nu va face...
Oleg Solomiţchi: Grupul JLC din Republica Moldova a preluat compania braşoveană Prodlacta
Tribunalul Braşov a consfinţit preluarea companiei Prodlacta de către grupul JLC din Republica Moldova. Odată cu confirmarea planului de reorganizare a producătorului braşovean de lapte, acesta şi-a schimbat şi acţionarul majoritar, informează UNIMEDIA cu referire la publicația Bună Ziua Brașov.
Instanța a confirmat planul de reorganizare al Prodlacta propus de JLC. Acest lucru...
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
