Ligia Deca: La nivel național avem 26,2% dintre specialiști în IT&C care sunt femei
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat că la nivel naţional 26,2% dintre specialişti în IT&C sunt femei, ceea ce plasează ţara noastră pe locul trei în Uniunea Europeană.
„Discuţia despre competenţe digitale şi câţi absolvenţi de programe de computer science la modul general avem este una relevantă nu numai în România, dar şi la nivel european. Vedem o serie de...
Ligia Deca: Uniunea Europeană şi România au ales să creadă în valoarea educaţiei şi a schimburilor educaţionale
Uniunea Europeană și România au ales să creadă în valoarea educației și mai ales a schimburilor educaționale, a evidențiat ministrul Educației, Ligiei Deca, conform Agerpres.
Aceasta a participat vineri la evenimentul ”Învață și dă mai departe”, organizat de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, în...
Ligia Deca, despre o posibilă candidatură la europarlamentare: Nu am această intenţie în acest moment
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, vineri, la Sinaia, referindu-se la o posibilă candidatură a sa la alegerile europarlamentare din 2024, că nu are această intenţie în acest moment.
Deca a arătat că deocamdată se concentrează pe implementarea legilor Educaţiei şi pe rezolvarea problemelor din învăţământ.
„Nu am avut această discuţie (…). Nu am...
Ligia Deca, de Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei: „Niciun elev nu rămâne în urmă”
Ligia Deca a transmis un mesaj de Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei, apreciind că este o zi care ne reaminteşte importanţa empatiei şi a nevoii de crea o lume echitabilă.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a transmis, marţi, un mesaj de Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei, apreciind că este o zi care ne reaminteşte importanţa empatiei şi a nevoii de...
Ligia Deca îndeamnă la educarea viitoarelor generații în spiritul toleranţei și al combaterii oricăror manifestări care pot încălca drepturile omului | Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului
De Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului, ministrul Ligia Deca a afirmat că educaţia este calea pentru a învăţa importanţa toleranţei, a respectului reciproc şi a păcii, amintind, totodată, că Holocaustul nu este doar un moment istoric, ci „este expresia urii şi a cruzimii oamenilor”.
Ligia Deca şi-a exprimat solidaritatea cu poporul evreu şi statul...
Ligia Deca: Într-o lume interconectată, internaționalizarea sistemului de învățământ superior rămâne un imperativ. Am creat contextul susținerii universităților românești prin acordarea de fonduri pentru inițiative ce vizează internaționalizare
Într-o lume interconectată, internaționalizarea sistemului de învățământ superior rămâne un imperativ, iar universitățile românești au la dispoziție fonduri pentru inițiative vizând internaționalizare, a afirmat joi ministrul Educației, Ligia Deca, la dezbaterea „Politics and policies of internationalisation: Ministers’ views”, în cadrul Conferinței educaționale...
Ligia Deca, ministrul educației, distinsă cu Premiul pentru viziune și leadership din partea European Association for International Education
Ministrul educației Ligia Deca a primit marți seară, la Rotterdam, Premiul pentru viziune și leadership din partea European Association for International Education (EAIE), demnitarul român subliniind că acest premiu “este simbolul unei cariere dedicată, în întregime, educației”.
“Uneori, avem parte de momente la care să ne putem întoarce, cât să ne aducem aminte...
Ligia Deca: 96% dintre profesorii evaluatori de la Bac, sesiunea din august, au considerat benefica evaluarea digitalizata
Ministrul Educatiei, Ligia Deca, a declarat ca peste 96% dintre profesorii evaluatori de la Bacalaureat, sesiunea din august, au considerat benefica evaluarea digitalizata a lucrarilor la examenele nationale. Prin urmare, Ministerul Educatiei continua proiectul de generalizare a evaluarii digitalizate in cadrul examenelor nationale.
„Generalizam evaluarea digitalizata in cadrul...
Ligia Deca, la reuniunea cu omologii din UE: România va implementa programele “A doua șansă” și “Primul student din familie” pentru a sprijini studenții aflați în dificultate
Ministrul educației Ligia Deca a participat luni și marți la cele două sesiuni dedicate miniștrilor din Uniunea Europeană responsabili de educație, în cadrul reuniunii informale a miniștrilor educației și tineretului, în perioada 18-19 septembrie 2023 în Zaragoza, Spania, context în care ministrul liberal a promovat inițiativele României în materie de educație, potrivit unei...
Ligia Deca: Anul şcolar – un nou început pentru sistemul de educaţie; în sfârşit, schimbarea dorită începe să se vadă
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, luni, că acest an şcolar reprezintă un nou început pentru întregul sistem de educaţie, menţionând că a intrat în vigoare legea învăţământului preuniversitar care pune treptat în vigoare proiectul „România educată”, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis, iar schimbarea dorită începe să se vadă.„Începutul...
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
