Vasile Dâncu: Familia. Înainte și după referendum
de Vasile Dâncu
Referendumul despre familie ar fi putut reprezenta un moment important pentru reconstrucţia sferei publice, un moment pentru dezbaterea și reglarea unor mecanisme colective de negociere. În schimb, nu a fost decât un non-eveniment. A mobilizat totuși aproape 4 milioane de oameni la vot (cât populaţia unor ţări chiar importante – Croaţia, Uruguay, Albania), dar nu a...
Vasile Dîncu: Tudose a plecat pentru că nu a reușit să mulțumească partidul
De stabilitatea PSD depinde stabilitatea țării, declară la RFI sociologul Vasile Dîncu, fost senator PSD în anii 2000 și fost ministru al administrației și dezvoltării regionale în guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș, după ce Partidul Social Democrat și-a dat jos luni, 15 ianuarie, al doilea prim-ministru în decurs de un an. „Este clar că explicațiile pe care partidele...
Vasile Dâncu: Sociodrame 5 – (Jurnal de șantier)
DESPRE AȘTEPTARE ( DAR NU CA LA DINO BUZATTI)
În așteptarea dușmanilor care erau siguri că urmau să atace cetatea, locuitorii se organizaseră să prevină trădarea. Se știe din toate poveștile eroice că trădarea face parte din joc așa că se organizau tot mai des execuții pentru cei vinovați de mișelească trădare. La început, lumea întorcea capul când treceau prin piețe sau...
Vasile Dâncu: Elite fără putere
de Vasile Dâncu
Popoarele caută, mai ales în vremuri de criză, diverşi ţapi ispăşitori. Un mecanism vechi al psihologiei colective, care astăzi aduce, de multe ori, în faţă, trădarea elitei conducătoare şi, în ultimele decenii, emigranţii. Dacă privim cu atenţie, avem un fel de duşman interior şi un altul care vine din interior, un cuplu perfect, care poate explica toate...
Vasile Dîncu: Nu sunt interesat de nicio funcție în nicio structură guvernamentală; nu am primit nicio propunere
Fostul vicepremier Vasile Dîncu afirmă că nu este interesat de nicio funcție în nicio structură guvernamentală și că nu a primit nicio propunere de a face parte din Executiv, precizând că nu este membru PSD.
„Cu privire la informațiile vehiculate, astăzi, pe diferite canale de comunicare, transmit tuturor celor interesați următoarele: nu sunt interesat de nicio funcție în...
Vasile Dîncu la Bookfest: În România se tace despre lucrurile importante
Sociologul Vasile Dîncu a declarat, vineri, la Bookfest, la lansarea volumului său „Politically Incorect”, că această lucrare relevă faptul că despre cele mai importante lucruri se tace în România și că reprezintă un manifest politic.
„Nu mi-a ieșit din talent sau mi-a ieșit așa pentru că sufeream pentru societate sau am avut o iluminare. Nu-i adevărat. Am vrut...
Vasile Dîncu lansează cel mai recent volum – „Politically incorrect. Scenarii pentru o Românie posibilă”
Avem plăcerea să vă invităm la lansarea celui mai recent volum – „Politically incorrect. Scenarii pentru o Românie posibilă”, apărut la Editura Şcoala Ardeleană, eveniment care are loc în cadrul Salonului Internațional de Carte BOOKFEST București (24-28 mai 2017).
Evenimentul va avea loc vineri, 26 mai, începând cu ora 18.30, la Scena Arena, Pavilionul C1,...
Vasile Dâncu: Strategia generală de descentralizare – un pas mare pentru reforma administrației
Fostul vicepremier Vasile Dîncu afirmă că Strategia generală de descentralizare promovată de Guvern reprezintă un pas mare pentru reforma administrației și îi felicită pe prim-ministrul Sorin Grindeanu și pe vicepremierul Sevil Shhaideh pentru acest demers.
„Strategia generală de descentralizare a fost promovată de Guvernul României. Este un pas mare pentru reforma...
Vasile Dâncu: Scopul politicii nu este să crească PIB-ul; este fericirea oamenilor
Sociologul Vasile Dîncu, fost vicepremier, a declarat sâmbătă, la lansarea cărții sale ‘Politically incorrect. Scenarii pentru o Românie posibilă’, că scopul politicii este omul și fericirea sa.
‘Ceea ce am vrut să spun în această carte e că politica s-a îndepărtat foarte mult de oameni și trebuie să-și regăsească adevărat menire. Se poate citi din această...
Vasile Dâncu: Intelectualii trebuie să meargă spre viața politică; au această datorie față de societate
Intelectualii sunt obligați să meargă spre viața politică, au această datorie față de societate, deși nu e simplu să intri într-un dialog politic în care unii nu vin cu penița și cu cuvântul, ci cu barosul și înjurătura – este de părere sociologul Vasile Dîncu.
Acesta a participat vineri la conferința „Perspective actuale asupra dreptății sociale. Concepte,...
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
