Vasile Puscas: Uniunea Europeană la răscruce
Pe fondul divergenţelor franco-germane, pericolul contagiunii „bolii greceşti” va creşte. Probabil tot mai multe state membre se vor îndrepta spre vechiul stil de Realpolitik.
Puţină lume şi-a amintit, în acest an, de Ziua Europei. Mass media aproape a ignorat-o, iar discursurile politicienilor au omis-o. Doar la Bruxelles, instituţiile europene au încercat să reînvie sentimentul...
Vasile Puşcaş, despre fondurile europene: Am pierdut cinci ani, timpul nu mai poate fi adus înapoi
România ar mai putea absorbi în 2012 încă 10% din fondurile europene alocate. Situaţia în care s-a ajuns e o rămăşiţă a culturii fanariote. România a vrut doar să ia banii europeni, nu să-i şi investească în programe de dezvoltare. Declaraţiile au fost făcute la RFI de fostul negociator-şef cu Uniunea Europeană, Vasile Puşcaş.
Rep.: Cum s-a ajuns în această...
Vasile Puscas: Avertisment pentru „pragmaticii” europeni
Primul ministru Jean-Claude Juncker (Luxemburg) a arătat cu degetul către liderii europeni care se consideră „pragmatici”, pentru a desemna responsabilii faţă de starea prelungită de criză în care se zbate Uniunea Europeană.
Foarte repede, comentatorii de ocazie au spus că această ieşire a d-lui Juncker este o concluzie/explicaţie a preşedintelui Eurogrupului, cu câteva luni...
Vasile Puscas: Românii despre Uniunea Europeană
O ştire cu iz alarmist a circulat,zilele trecute, in mass media românească : euro-optimismul românilor a ajuns, la sfârşitul anului trecut, pentru prima dată sub 50%.
Probabil tonul îngrijorător al interpretărilor Eurobarometrului 76 este îndreptăţit din partea reprezentanţilor Comisiei Europene în România, întrucât una din misiunile lor este şi imaginea Uniunii Europene....
Vasile Puscas: Integrarea europeană neterminată a României
Perioada post-aderare a demonstrat că integrarea europeană a României este un proces de modernizare nefinalizat.
Mai multe întâmplări recente m-au determinat să scriu despre subiectul enunţat în titlu. Dar, indiscutabil, mărturisirea de la Bucureşti (25 martie a.c.) a fostului premier britanic, Tony Blair, conform căreia, în 1999, când s-a decis începerea negocierilor de aderare a...
Vasile Puscas: Bariere în calea absorbţiei fondurilor europene
get your ex back
Săptămâna trecută a fost în Bucureşti comisarul Johannes Hahn pentru a spune autorităţilor române că există un risc real ca România să piardă sume importante din fondurile structurale.
Era doar la câteva zile după ce un însemnat desant guvernamental autohton vizitase Bruxelles, cu scopul găsirii unor soluţii la aceeaşi gravă problemă: procentul foarte...
Vasile Puşcaş: Autoritățile trebuie să își facă autocritica
În contextul în care România se confruntă cu dificultăți serioase, concretizate în suspendarea unor programe europene, precum cel destinat dezvoltării resurselor umane, redacția ”Transilvania Business” i-a solicitat fostului ministru un interviu pe tema banilor europeni care ar trebui să ajungă în România.
Reporter: În opinia celor mai mulți români, rata absorbției fondurilor...
Vasile Puscas: Criza achiziţiilor publice şi integrarea europeană
Jose Manuel Barroso, şeful Comisiei Europene, dezamăgit că absorbţia fondurilor structurale nu s-a îmbunătăţit în România
În România, achiziţiile publice nu au intrat în procesul integrării europene.
Piaţa achiziţiilor publice este atent monitorizată în Uniunea Europeană pentru că este un segment important al Pieţei Interne, se urmăreşte felul în care se gestionează...
Vasile Pușcaș: Poziția lui Sarkozy privind Schengen, o veste proastă pentru România
Vasile Puşcaş, fost negociator al României cu UE, a făcut câteva declarații în exclusivitate pentru Calea Europeana, privind aderarea României la Schengen și declarațiile făcute de președintele Franței, Nicolas Sarkozy cu privire la reformarea acordurilor Schengen:
”Anunțul făcut de Sarkozy (n.r. privind revizuirea acordurilor Schengen) este o veste proastă pentru România,...
Vasile Puscas: Nu uitaţi de piaţa unică!
De trei ani se tot discută, se promite şi se iniţiază măsuri care să redreseze moneda unică-Euro. Optimiştii cred, acum, că situaţia în zona Euro este pe cale de a se îmbunătăţi, dând semne că economia îşi va relua creşterea, desigur după ce va trece prin greutăţile întrevăzute pentru anul în curs.
Între timp, însă, s-a constatat că şi Piaţa Unică are nevoie...
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
