Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti nu este mulțumit de modul în care sunt manageriate problemele de securitate bancară
Președintele Nicolae Timofti nu este mulțumit de modul în care au acționat instituțiile statului în cazurile de atac raider asupra sistemului bancar din vara anului trecut. Mai mult, șeful statului este indignat că nici până astăzi organizatorii și persoanele implicate în aceste atacuri nu au fost atrase la răspundere. Prin urmare, acesta a decis să convoace mâine, 29 iunie,...
Mihai Ghimpu: Lumea trebuie să afle că pe 28 iunie Basarabia a fost ocupată
Ziua de 28 iunie, 1940 a fost comemorată astăzi la Chisinau de o singură formațiune de la guvernare – de Partidul Liberal. În dimineața zilei, deputați, miniştri, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, tineri liberali au depus flori la Piatra comemorativă în memoria victimelor ocupaţiei sovietice din Piaţa Marii Adunări Naţionale, potrivit Romanian Global...
Kamil Yazici, directorul Efes Vitanta din Republica Moldova, vrea noi reglementări în privința berii comercializate
Directorul Efes Vitanta Kamil Yazici susține proiectul de lege al Guvernului cu privire la reglementarea băuturilor alcoolice și berii. Acesta consideră că inițiativa de a reduce consumul de alcool în țară este importantă, însă declară că berea necesită un cadru unic legislativ pentru a fi reglementată.
Cum apreciaţia evoluţia pieţei de bere din Moldova?
Atâta timp cât este...
Wilhelm Molterer, vicepreședintele BEI: Republica Moldova va primi un credit de 17 milioane de euro pentru reabilitarea rețelelor de transmisiune electrică
Republica Moldova va primi un credit de 17 milioane euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru reabilitarea rețelelor de transmisiune electrică. Un acord în acest sens a fost semnat ieri, 26 iunie, la Luxembourg, de către prim-ministrul Vlad Filat şi Wilhelm Molterer, vicepreşedinte al BEI.
Potrivit serviciul de presă al Guvernului, proiectul va ajuta la mărirea şi...
Vlad Filat: Republica Moldova a ajuns în cea de-a doua fază privind liberalizarea regimului de vize
Comisia Europeană a decis avansarea Republicii Moldova la cea de-a II-a fază a dialogului privind liberalizarea regimului de vize. Anunţul a fost făcut astăzi în cadrul întrevederii prim-ministrului Vlad Filat cu comisarul European pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom. Potrivit unimedia.md, pasul făcut reprezintă un uriaș succes al actualei guvernări.
Potrivit serviciului de...
Andrei Marga: Conflictul transnistrean trebuie reglementat doar în condițiile respectării suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova
Ministrul român al afacerilor externe a întărit la Luxemburg sprijinul ferm al României pentru parcursul european al Republicii Moldova, pentru obiectivele asumate de Chişinău în vederea menţinerii tendinţei ascendente a dialogului acestui stat cu UE. Totodată, ministrul Andrei Marga a exprimat speranţa unor progrese de substanţă în reglementarea conflictului transnistrean, în...
Gyorgy Varga, ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ungariei din Republica Moldova, și-a încheiat mandatul diplomatic de la Chișinău
,,În ultimii patru ani, Moldova și Ungaria au realizat circa 25 de proiecte în diferinte domenii la un cost total cuprins între 10.000 și 100.000 de euro”, este declara făcută de Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Ungaria în Republica Moldova, György Varga, în cadrul unei conferințe de presă, organizate cu ocazia încheierii mandatului său în țara...
Vitalie Stoian, comandantul Armatei Naționale din Republica Moldova, invitat de NATO în Croația
Şeful Marelui Stat Major, Comandantul Armatei Naţionale al celui de-al doilea stat romanesc, generalul de brigadă Vitalie Stoian, participă până astăzi la conferinţa partenerilor militari strategici, organizată de Comandamentul Aliat de Transformare al NATO la Zagreb, Croaţia.
În acest an, evenimentul se axează pe subiectele abordate în cadrul Summit-ului de la Chicago. Părţile vor...
Menno Snel, directorul executiv al FMI s-a întâlnit cu ministrul Economiei din Republica Moldova, Valeriu Lazăr
Menno Snel, din cadrul Fondului Monetar Internațional și reprezentant al Republicii Moldova în Consiliul de directori al FMI, a declarat recent în cadrul unei întrevederi cu Valeriu Lazăr că Republica Moldova are nevoie să-și lărgească baza fiscală pentru a nu fi nevoită să crească impozitele.
Potrivit infomarket.md, oficialul a exprimat disponibilitatea FMI de a acorda în...
Vasile Bumacov, ministrul agriculturii și industriei alimentare, invitat de către Consulatul României la Cahul la noua ediție a Forumului Agricol Transfrontalier
Pe 22 iunie 2012, în Aula Universităţii „B.P. Haşdeu” din Cahul, va avea loc ediţia a doua a „Forumului Agricol Transfrontalier România – Republica Moldova: Valorificarea oportunităţilor şi gestionarea vulnerabilităţilor comune în agricultură”, organizat de Consulatul General al României la Cahul, în parteneriat cu Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Vaslui,...
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
