Bogdan Aurescu: Reuniune a Trilateralei România – Polonia – Turcia
Secretarul de stat pentru afaceri strategice, Bogdan Aurescu, a găzduit luni, 28 octombrie 2013, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, o reuniune în formatul Trilateralei România — Polonia — Turcia. Aceasta a avut loc în contextul participării reprezentanților Ministerelor Afacerilor Externe al Republicii Turcia, respectiv al Republicii Polone, la ceremonia de inaugurare a...
Mihai Tănăsescu: BEI a acordat credite de 8 miliarde euro pentru proiectele din zona Dunării, în 2012
Banca Europeană de Investiții /BEI/ a acordat, în 2012, credite pentru derularea proiectelor în zona Dunării în valoare de 8 miliarde de euro, iar pentru acest an cuantumul va fi similar, a declarat, marți, în cadrul ediției a doua a Forumului Anual al Dunării de la Palatul Parlamentului, Mihai Tănăsescu, vicepreședinte al BEI.
‘Vrem să promovăm proiecte cu IMM-uri la nivel...
Radu Carp vorbeste despre Acordul de liber-schimb UE — Canada
‘Ministrul Corlățean a vorbit în numele Parlamentului României, fără a consulta grupurile parlamentare și nici măcar diplomații din ministerul pe care îl conduce atunci când a spus că legislativul de la București ar putea să voteze împotriva ratificării Acordului de liber-schimb dintre Uniunea Europeană și Canada. Printr-o asemenea declarație iresponsabilă, ministrul...
Dan Dungaciu: Relatia Romaniei cu Rusia risca sa treaca prin Budapesta! – Interviu
Interviu publicat de Ziare.com
Relatia Rusia-Ungaria poate atinge cote fara precedent, sub chipul unui parteneriat strategic asumat explicit, iar Bucurestiul ar trebui sa fie ingrijorat de faptul ca unul din scopurile majore ale politicii externe ungare este ca Budapesta sa devina o punte intre UE si Rusia, afirma Dan Dungaciu.
„Oricat de izolata international ar fi Ungaria la un moment...
Adrian Marius Dobre – Uniunea Europeana in fata unui moment istoric: Summitul de la Vilnius
Summitul de la Vilnius sau Summitul Parteneriatului Estic va avea loc in luna noiembrie, a.c. si este considerat a fi un punct de cotitura in Politica de Vecinatate Estica a Uniunii Europene, un moment istoric in care deciziile luate vor defini regiunea din punct de vedere geostrategic si geoeconomic.
De la infiintarea Parteneriatului Estic s-a consfintit competitia geostrategica regionala, o...
Floriana Jucan: Cel mai „pro business” social democrat din Europa
de Floriana Jucan, Washington
După mai multe întâlniri cu reprezentanții marilor companii americane prezente cu investiții în România şi o masă rotundă cu tematică economică organizată de AMRO şi Business Roundtable, prim-ministrul Ponta a declarat la Washington că-şi dorește ca SUA şi România să facă un pas înainte dincolo de parteneriatul strategic politico-militar, spre...
Cristian David s-a intalnit cu deputatul francez Pierre-Yves le Borgn
Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, l-a primit astăzi, 22 octombrie 2013, pe Pierre-Yves Le Borgn’, deputat în Adunarea Națională Franceză pentru francezii din străinătate, aflat într-o vizită în România. Dialogul a prilejuit o reafirmare a relațiilor substanțiale și diverse de cooperare dintre România și Republica Franceză.
Ministrul delegat...
Eugen Tomac va sesiza Comisia Europeană în cazul represiunilor autorităților sârbe asupra minorității românești din Valea Timocului
Deputatul Eugen Tomac și-a exprimat astăzi indignarea în legătură cu anchetarea, de către Securitarea sârbă din Bolievaț, a credincioșilor care au participat la festivitatea de sfințire a unei troițe românești în Podgorț, Valea Timocului.
‘Am aflat cu regret și indignare că autoritățile sârbe recurg din nou la acțiuni de represiune a minorității românești din Valea...
Liviu Mureşan: Prima întâlnire a unor think-tank-uri din ţări membre NATO, UE şi SCO
de Liviu Mureşan
În perioada 24-25 septembrie 2013, a avut loc la Bucureşti prima întâlnire a unor think-tank-uri din ţări membre NATO, Uniunea Europeană şi SCO (Organizaţia de Cooperare de la Shanghai), organizată de către Fundaţia EURISC în parteneriat cu GMF (German Marshall Fund – Biroul de la Bucureşti). Evenimentul a reunit experţi din ţară şi din străinătate într-un...
Ovidiu Nahoi: Bătălia de la Est – Ucraina şi Moldova rezistă
de Ovidiu Nahoi – Dilema Veche
Din cînd în cînd, televiziunile noastre de talk-show – numite şi „de ştiri“ – se opresc, pentru o clipă, asupra ameninţărilor venite dinspre Moscova la adresa Ucrainei şi a Moldovei. Se insistă pe aspectul spectaculos – e interesant cînd Moscova se încruntă… –, dar tabloul general rămîne în ceaţă. În realitate, la răsărit...
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
