Vasile Dancu: Niciunul dintre liderii europeni pe care i-am contestat sau jignit nu ne va ierta
Sociologul Vasile Dancu (PSD) vorbeste intr-un interviu acordat Ziare.com despre ideea declansarii suspendarii presedintelui Traian Basescu si costurile acestei operatiuni, atat pentru politicieni, cat si pentru Romania. Referitor la declansarea suspendarii, Vasile Dancu spune ca raspunsul este evident daca ne uitam cine erau „beneficiarii directi” ai acestei actiuni care nu a fost...
Vasile Dâncu: Politică și camaraderie
de Vasile Dâncu
Zilele trecute, un prieten bun al meu, îi spune unui alt prieten că useliștii (sau poate pesediștii, asta nu am întrebat) mă urăsc strașnic după bătăliile astea ocazionate de referendumul nostru care ne-a umplut toată vara. Nu am reacționat nicicum, în fond, de vreo 5 ani nu mai fac politică de partid, nu am fost în vreun sediu, nu am fost la vreo sedință, iar...
Vasile Dâncu: USL pierde foarte mult prin plecarea lui Ioan Rus
Sociologul Vasile Dâncu este de părere că există două soluţii cu şanse de a produce efecte pozitive în criza politică actuală. Primul presupune o negociere între Preşedinte şi Guvern, iar celălalt, mult mai radical, demisia lui Traian Băsescu şi a Guvernului, modificarea Constitiţiei şi alegeri generale şi prezidenţiale în acelaşi timp, se arata intr-un interviu acordat...
Vasile Dâncu: Președintele Băsescu nu are candidat de dreapta, de ce să își dorească alegeri simultane?
Sociologul clujean Vasile Dâncu a comentat pentru PaginaIntai.net câteva din evenimentele și scenariile care țin acum prima pagină. În 10 iulie, când soarta președintelui Traian Băsescu părea pecetluită, Dâncu – deși este recunoscut drept membru al social-democratului Grup de la Cluj – a spus că președintele suspendat are mai mari șanse să revină la Cotroceni decât să fie...
Vasile Dancu: Votul de la alegerile locale a fost unul pentru viitor
Sociologul Vasile Dâncu, preşedintele IRES, crede că mobilizarea la alegerile locale de duminică a fost una atipică, iar ea se datorează politizării votului şi faptului că fiecare a simţit că este o alegere pentru toamnă, că „trebuie schimbat ceva”.” „Mobilizarea este atipică pentru alegerile locale şi este atipică şi pentru modul cum se structurează votul. Mobilizarea...
Vasile Dancu: Intelectualii in masinaria politicii
Prolog. Textul care urmează l-am scris în urmă cu vreo șapte sau opt ani la cererea unui redactor de la ”Dilema”. Era despre mine și cei care simțeau ca mine. Acum mai mulți jurnalisti m-au întrebat ce cred despre eliminarea lui Cristian Preda din viața partidistă. Am găsit acest text și mi-am dat seama că nu mi-am schimbat părerea deloc. Deci acest text este și despre Cristi...
Vasile Dancu: Fascinația trădării politice ( cu aplicatie la un popor balcanic)
Din momentul în care am intrat pe una dintre ușile politicului, am fost șocat de principalul criteriu al integrării și al acceptării: loialitatea. Nici curajul, nici experiența și, Doamne ferește!, nici expertiza nu sunt valorizate în partide precum loialitatea – pentru lider, am uitat să precizez. Când cineva apare într-un partid este etichetat ca „omul lui cutare”, altfel...
Vasile Dâncu – Sondaj IRES: Preşedintele ţării are cea mai mare putere
Românii consideră că preşedintele ţării are cea mai mare putere reală în România, relevă un sondaj de opinie al IRES dat publicităţii vineri.
Potrivit studiului sociologic, 46% dintre respondenţi consideră că şeful statului deţine puterea reală în România. El este urmat de oamenii de afaceri, cu 14%, de ”baronii” locali (10%), şi de serviciile secrete, cu 9%....
Vasile Dâncu: Un politician ca Geoană, orice ar face, tot politică face
Sociologul Vasile Dâncu crede că mișcarea civică pe care Mircea Geoană a lansat-o în această seară poate fi pentru acesta o cale de a reveni în politică. El a fost rezervat cu privire la șansele de succes pe care le are fostul lider PSD.
„Este o formă mascată de politică. Un politician ca Mircea Geoană, orice ar face, tot politică face”, a comentat Dâncu....
Vasile Dâncu (IRES): Investiţiile străine vor scădea cu 20%, în 2012
Investiţiile străine directe vor scădea cu 20%, în 2012, în timp ce dinamica exporturilor va fi frânată la o creştere de circa 10%, conform sondajelor Institutului Român pentru evaluare şi strategie, a declarat, marţi, preşedintele IRES, Vasile Dâncu, la întâlnirea membrilor Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România).
„Principalele riscuri cu care se va...
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
