Petre Munteanu: Şi totuşi, America
de Petre Munteanu
Două articole cu care, în trena alegerilor pentru Casa Albă, am marcat trecerea într-un nou ciclu de patru ani americani. Autorii: „româno-americani”.
Extrase din FP România nr. 32 (noiembrie/ decembrie 2012).
Dată fiind greutatea parteneriatului strategic al României cu Statele Unite, cel puţin pe perioada maratonului către Casa Albă ne întrebam, în...
Petre Munteanu: Candidaţii încă pe margine – sau noua ultimă speranţă
de Pete Munteanu
În memorie cu a patra Gală a Ligii Studenţilor Români în Străinătate, derulată aseară, publicăm nota introductivă a ediţiei FP curente. Tot mai mulţi dintre membrii eminenţi ai LSRS sunt de ceva vreme şi autori de analize în FP România – a se citi ediţia de iarnă.
Veţi afla şi din această ediţie a FP România că printre câştigătorii crizei/...
Petre Munteanu: Ne-cazul Cărtărescu. Şi cum se rinocerizează intelectualii români.
de Petre Munteanu
La moartea lui Havel ne întrebam: Dacă, totuşi, am fi avut un Havel, l-am fi votat? Cel mai sigur nu – ba poate l-am fi şi izgonit din ţară imediat după ‘90, ca prea diferit de standardele postdecembriste. Cum se ridică unul dintre noi, conjuraţia imbecililor îl trage îndărăt, în clisa naţională. E rândul lui Cărtărescu – care s-a trezit acum în plin...
Petre Munteanu: Asigurările şi avertismentele şefului SRI din FP România
Gând la gând cu ce se discută acum fervent – că angajarea în Afganistan şi parteneriatul cu Israelul o fac din România o ţintă a terorismului islamist -, noua ediţie a FP România include o serie de evaluări ale posibilităţii producerii în România a unui atentat precum atentatul anti-israelian pridus în vară la Burgas .
Am pus unui panel internaţional întrebări de...
Petre Munteanu: Fenomenul MP şi Preşedinta României
Noua ediţie FP România este încă o victimă a marii crize politice interne. Ne-a consumat mult prea mult din spaţiul editorial, ca şi din timpul de lucru. E drept, am cules o colecţie de convingeri personale, analize reci şi idei neaşteptate – de la doamnele Laura Ştefan, Kim Lane Scheppele şi Zoe Petre – aflate la ani lumină de glumele proaste cu care joacă ping-pong actorii...
Petre Munteanu: Cum operează Al-Qaida post bin Laden
La 11 ani de la atentatele de la World Trade Center, Al-Qaida pare învinsă, dar francizele ei regionale din Peninsula Arabă, Irak, Somalia, Africa de Nord şi de Vest rămân o ameninţare. FP România republică un interviu cu expertul Cristian Barna, care urmăreşte în detaliu mişcările organizaţiilor teroriste, descrie ascensiunea lui Osama bin Laden la statutul de Mesia musulman şi...
Petre Munteanu: Care independenţa energetică?! A cui?
de Petre Munteanu
În discursul pentru ambasadori, din marja Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, preşedintele revenit s-a întors exact de unde a plecat. (Mai puţin în chestiunea lacului rusesc…)
De pildă, la ideea că Exxon şi Chevron ne vor asigura independenţa energetică. În general, nimeni, nici presă, nici electorat, nici opoziţie, nu are timp să studieze substanţa...
Petre Munteanu: De ce se dă bătălia pentru reprezentarea României la Bruxelles
Fabricăm ediţia FP din iulie. Include şi câteva dintre subiectele de sezon ale locului. De exemplu, o discuţie cu dna Zoe Petre, despre provinciala ceartă bucureşteană pe biletul de Bruxelles.
FP România: De ce se dă bătălia pentru reprezentarea României în exterior? Doar din orgolii sau pentru politici major diferite? Există un consens bi-partizan în politica internaţională a...
Thierry de Montbrial, Oana Popescu, Gabriel Biriș, Petre Munteanu, Ovidiu Nahoi si Alexandra Gătej în ultimul număr al Foreign Policy România
Noua ediţie expune câteva poncife ale islamismului, aşa cum este acesta impus femeilor, predat elevilor şi exploatat de Al Qaeda. Plus un mare platou cu cartofii fierbinţi pe care Sarkozy i-a pus în mâna lui Hollande. În ce priveşte România: noua venire a americanilor, tentativele de a face „o altfel de politică” şi altele asemenea.
Nota locală
Dincolo de guverne De Petre...
Petre Munteanu: Noua Democraţie, cu ND. Sau: Nicuşordani din toată ţara urniţi-vă!
Chiar fără mandat, Nicuşor Dan a câştigat o mare bătălie – cei care vor prelua acest momentum, cu figuri, mesaje şi proceduri profund asemănătoare, pot câştiga războiul. Anume lupta cu noua dictatură, a sistemului politico-economic (presa inclusă) cartelizat şi mafiotizat.
Nicuşor Dan e acel tip cu înalte studii afară care s-a întors în ţară, cum jelim că nu se...
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
