Csibi Magor: Rolul liderului nu este ca să strălucească el, ci să-i facă pe alții să devină mai buni
La un moment dat al vieții mele, l-am rugat pe unii dintre oamenii pe care îi admiram să îmi devină mentor în încercările mele de a deveni un lider mai bun.Era un om foarte experimentat în diverse domenii, începându-și cariera ca pilot de eliopter în forțele aeriene al Canadei, mai târziu în diplomație, apoi să conducă organizații pe mai multe continente, ajungând să...
Csibi Magor: Ne place să ne poziționăm prin antiteză
Să arătăm că alții nu sunt deștepți, toleranți, echilibrați etc și prin asta să dăm de înțeles că noi suntem.De exemplu spunem că ura nu vinde, dar facem asta prin arătatul cu degetul, spre celălalt, ceilalți.Și deseori uităm că în spatele urii este mai mereu frică. Frică la care nu suntem nici noi imuni. Care ne afectează chiar și judecata noastră. Și din care putem...
Csibi Magor: Avem perioade bune și perioade mai puțin bune. Câteodată depinde de noi asta, câteodată nu
În copilărie și mai târziu când lucram cu protecția pădurilor îmi plăcea să mă uit la inelele copacilor și să-mi imaginez povestea fiecărui copac.Erau inele care abia puteau fi percepute. Asta arăta că viața copacului în acel an fusese grea. Nu avea apă, nu avea de unde să crească, iar energia lui se ducea aproape exclusiv la supraviețuire.Câteodată vedeai inele...
Csibi Magor: Când ai un lider interesat de oameni, potențialul tău crește
Liderii nesiguri deseori se tem de oamenii cu potențial și încearcă ori să își asume realizările acestora, ori să limiteze performanța lor.Liderii mai experimentați văd cheia succesului în oamenii cu potențial mare și folosesc orice modalitate de a se asigura că maximizează performanța lor, unii prin susținere, unii cu presiune continuă.Cei mai buni leaderi cu care m-am...
Csibi Magor: Burnoutul este legat mai degrabă de cât de mult lăsăm munca să ne domine viața
Burnoutul nu este legat doar de momentele în care muncim, ci mai degrabă de cât de mult lăsăm munca să ne domine viața.Degeaba pleci de la birou la timp, dacă în continuu te gândești la taskuri, la munca lăsată neterminată sau despre ce cred colegii despre tine și performanța ta.Degeaba spunem că suntem în timpul nostru liber, dacă pe telefonul nostru tot intră notificări...
Csibi Magor: Prefer mereu o realitate onesta, dar imperfecta perfectiunii promise, netransparente
Acum 37 de ani eram un pionier mandru. Ma entuziasmau foarte mult sloganurile invatate la scoala, mai ales cele legate de pacea mondiala ce urmeaza sa vina. Pentru ca eram un copil extrovert care vorbea mult, parintii nu imi ziceau despre ce se intampla in spatele mesajelor frumoase. Nu spuneau ca matusa mea era chemata la militie saptamanal pentru ca intr-o zi ne-a dat un telefon sa-i anunte pe...
Csibi Magor: Un studiu nou ne arată că noile generații refuză să accepte să fie promovați pe funcții de management
Un studiu nou ne arată că noile generații refuză să accepte să fie promovați pe funcții de management. 52% din generația Z nu vrea funcții de management, iar 69% percep managementul ca funcții cu stres mare și recompense mici.Nu cred că tredndul asta e caracteritic doar generației Z. Cred că la ei se vede cel mai bine. Însă sunt convins că managementul a pierdut foarte mult din...
Csibi Magor: Una dintre cele mai cunoscute cărți de leadership din România, „Bătăliile care contează”, se lansează astăzi într-o ediție revizuită și adăugită
Așteptarea a luat sfârșit! Una dintre cele mai cunoscute cărți de leadership din România, „Bătăliile care contează”, se lansează astăzi într-o ediție revizuită și adăugită.Magor Csibi, expert în leadership și cultură organizațională, și Radu PREDESCU, militar veteran și fost instructor NATO, au scris o carte care aduce împreună două universuri aparent opuse, armata...
Csibi Magor: Mi-a placut mult discursul capitanului Stanciu inaintea meciului cu Ucraina
Desi incerc sa evit sa ma gandesc la munca in timpul meu liber, zilele astea urmaresc dinamicile si munca in echipa.Mi-a placut mult discursul capitanului Stanciu inaintea meciului cu Ucraina. El a dat dovada de leadership, punand accent pe mindset si pe apartenenta, cu mare efect.Sper sa tina elanul si bucuria in continuare.hashtag#evolutionjourney hashtag#echipa...
Csibi Magor: Poate e cea mai personala discutie de pana acum
De multe ori tindem sa supraperformam pana-n momentul in care ceva cedeaza. Mi-ar placea sa stiu doar teoria acestui mechanism, dar din pacate situatia imi este prea familiala.
Discutia la podcastul I Love Failure, cu public a reusit sa intre foarte mult nu doar in gandurile mele, ci si in ce simt in ultima perioada. poate e cea mai personala discutie de pana acum.
#evolutionjourney...
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe
